Revista de HR: Ganduri de HR: Cum sa atragi angajati competenti

Ganduri de HR: Cum sa atragi angajati competenti



Conditia primordiala a succesului unei companii este atragerea si retinerea celor mai buni specialisti din ramura unde lucreaza.
In acest scop, trebuie creat un climat de lucru in care fiecare angajat sa-si poata manifesta talentul si sa fie apreciat.
Vremurile cand sefii aveau intotdeauna dreptate, iar subordonatii faceau ce li  se  cerea  au  trecut.  Angajatii  valorosi  nu-si  mai  doresc  doar  recompense materiale, ci si implinirea profesionala printr-o munca interesanta, utila si importanta, intr-o organizatie de care sunt mandri, cu conducatori pe care ii apreciaza si care le inspira respect. Asa se explica rezultatele  remarcabile din companiile unde angajatii sunt incurajati sa vina cu idei proprii.
O noua atitudine, de incredere si consideratie fata de angajati, este absolut necesara. In primul rand, fiindca managerii nu mai pot conduce singuri, din cauza mediului complex si a concurentei acerbe. In al doilea rand, deoarece s-au schimbat felul de a gandi si comportamentul angajatilor. Ei nu mai fac un titlu de glorie din a lucra toata viata in acelasi loc de munca. Il schimba pentru altele unde activitatea este mai interesanta, pachetul compensator mai atractiv si seful mai bun. 
In aceasta epoca a informatiei, succesul cere angajati inteligenti, creativi si cu initiativa. A-i pierde devine din ce in ce mai periculos, caci sunt tot mai greu si costisitor  de  inlocuit.  De ce?  Populatia  imbatraneste.  Specialistii  intr-adevar talentati si adaptati la economia de piata se pot angaja tot mai usor in alta parte. Reducerile masive de personal nu constituie o solutie, caci in general cei ce devin disponibili nu sunt cei competenti.
Angajatii  cei  mai  buni  au,  in  principal,  cateva  dorinte.  Sa  vada  ca reprezinta preocuparea principala pentru sefi. Sa se poata perfectiona continuu, pentru a fi competitivi pe piata muncii. Sa fie indrumati, pentru a fi performanti in organizatie. Sa li se dea posibilitatea sa se ocupe si de familia lor. Sa li se spuna adevarul despre situatia companiei, pentru a fi pregatiti sa-i faca fata. Sa poata avea incredere in organizatie si sa li se dea ocazia sa-i fie utili. Deci, angajatii valorosi doresc sefi pe  masura. Iar  talentele de  conducator se  dobandesc cu  atentie  si straduinta...